Antrenorul Ciro Ferrara l-ar vrea pe internaționalul stelist
Evoluțiile apreciate din campionat ale lui Vlad Chiricheș, dar și prestațiile din Europa League și de la echipa națională l-au propulsat pe tânărul fundaș în atenția mai multor echipe importante din străinătate. Astfel, miercuri seară, scouterii clubului Sampdoria, unde joacă și Renan, fost jucător la CFR, l-au urmărit pe viu pe Chiricheș din tribunele stadionul național.
Sampdoria Genova, grupare care ocupă locul 17 în Serie A, acumulând doar 10 puncte în competiția internă, dorește să-și întărească apărarea, acolo unde doar Daniele Gastaldello, căpitanul echipei, îi satisface cerințele antrenorului Ciro Ferrara.
Chiar dacă roș-albaștrii au pretenții mari pentru jucătorul de 23 de ani, clubul italian pare dispus să ofere suma cerută, având nevoie urgentă de un fundaș central valoros. „Fără zece milioane, Gigi nu-l va lăsa să plece! Iar banii să nu fie în rate, cum au oferit cei de la AC Milan. Dacă vor fi virați într-o singură tranșă, atunci 100% va fi lăsat să se transfere”, au declarat surse din cadrul clubului roș-albastru.
Becali, supărat că Pițurcă l-a folosit în dreapta Folosirea lui Chiricheș în banda dreaptă l-a supărat pe Gigi Becali, care după disputa naționalei cu belgienii a răbufnit: „Dacă eu am zis Chiricheș să nu joace niciodată fundaș dreapta, atunci nu o să mai joace niciodată acolo! Îl distrugi dacă-l pui acolo”, a spus Becali. Acest aspect nu i-a deranjat pe italieni în niciun fel: „N-au fost dezamăgiți că Vlad a evoluat fundaș drepta la națională. Au spus că e valoros și că merită să mai vină să-l vadă și în următoarele partide din campionat sau din Europa League. Un fotbalist bun este și polivalent”, au dezvăluit surse din conducerea stelistă. Sampdoria va face o ofertă în luna ianuarie pentru Vlad Chiricheș.
La Steaua, Reghe are alte planuri Chiar dacă Pițurcă l-a utilizat pe Vlad fundaș dreapta în meciul cu Belgia, Reghecampf nu are de gând să facă același lucru la Steaua, acolo unde el mai improvizează cu Chipciu pe acest post. „Naționala a câștigat un meci notabil, e mai puțin important cum a jucat Chiricheș, sau pe ce post. Eu am alte planuri cu el, cred că selecționerul a vrut să vadă anumite aspecte ale jucătorului pentru viitor. La Steaua avem alte gânduri”, a spus, ieri, Reghe.
13 meciuri a evoluat Vlad Chiricheș, în tricoul roș-albastru, în campionat, în acest sezon
9 dispute a bifat fundașul de 23 de ani al steliștilor în Europa League, reușind să înscrie o singură dată
14 partide a evoluat jucătorul roș-albastru în tricoul echipei naționale a României
Pițurcă s-a declarat mulțumit de cum s-a descurcat Chiricheș pe dreapta, dar a spus că l-a schimbat, deoarece în repriza a doua nu mai putea să urce în atac
Dumitru Dragomir spune că i-a plăcut jocul lui Chiricheș din partida cu Belgia, dar crede că locul lui este în centrul liniei defensive
STATISTICĂ‚ Are cifre bune ca fundaș dreapta Analiza celor doi români care au jucat contra Belgiei pe postul de fundaș dreapta îi dă câștig de cauză stelistului. Conform DigiSport, Chiricheș a avut cifre mai bune decât Luchin, iar afluența de soluții de care dispune Pițurcă în centrul apărării dau de înțeles că în meciul cu Ungaria, de pe 22 martie 2013, îl va găsi pe jucătorul roș-albastru tot în bandă. Aceasta în ciuda faptului că împotriva „dracilor roșii”, Chiricheș a preferat mai mereu un dribling în plus, decizie care era să coste echipa în câteva rânduri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER